COACH-UL CA PARTENER DE REFLECTIE
Din exterior, s-ar zice că ești în culmea succesului. Pari sigur pe tine, cu obiective mărețe și acțiuni hotărâte. Ai victorii în ceea ce faci și oamenii te apreciază. Ce se petrece, însă, în interiorul tău, este o înlănțuire de nesiguranță resimțită la fiecare pas, neîmplinire, nefericire, blocaje și obstacole.
Te identifici cu povestea asta? Dacă răspunsul este ”nu”, înseamnă că poate în loc de nesiguranță, simți indecizie sau în loc de succes, oamenii să vadă în tine frumusețe sau potențial. Însă, indiferent de formă, fiecare dintre noi trecem prin scenariul acesta sau un scenariu similar. Și asta e normal. Pentru că învățăm cel mai mult din aceste momente, pentru că ne descoperim pe noi prin aceste momente și pentru că viața și societatea e clădită în acest fel. Selecția naturală este un poces care nu ocolește umanitatea, iar la finalul ”cursei”, ajung cei care iau scenariile negative din viață și le transformă în surse de putere.
Oamenii au descoperit, însă, două instrumente prin care să fii cu un pas înaintea emoțiilor negative și sabotorilor, astfel încât, atunci când apar, să îi poți identifica și automat, să le anulezi puterea asupra ta: introspecția și autocunoașterea. Simplu și la îndemâna tuturor. Dacă ai ajuns să citești până aici, înseamnă probabil că ești tipul de om care a mai auzit de asta și poate, în această lume a wanna-be trainerilor și lecturilor de dezvoltare personală, ți se pare deja clișeic. Totuși, s-ar putea să îți placă ce vei citi în continuare, așa că fac apel la răbdarea și mai ales la curiozitatea ta.
Din latină, cuvântul ”introspecție” se referă la acțiunea și efectul observării acțiunilor proprii și al fenomenelor propriei conștiințe. Observare...chestiunea importantă legat de a observa, este că doar atunci când observi ceva, acel ceva devine parte din realitatea ta. Zilnic avem milioane de gânduri pe care le recepționăm, însă ”observăm” doar câteva dintre ele – imaginați-vă cum ar fi să facem asta cu toate. Totodată, de obicei când ne referim la observare, simțul vizual este activat instant. Însă, din exemplul anterior, ne dăm seama că putem, de fapt, ”observa” și lucruri invizibile cum sunt gândurile sau...conștința proprie.
Apoi, vorbim de ”autocunoaștere”. Destul de clar de înțeles, termenul se referă la cunoașterea propriei persoane, a propriului eu. Și aici, gândește-te la ce însemna în timpul școlii – dacă ai făcut medicină sau drept, vei înțelege perfect- să cunoști un subiect. Înseamnă, cum ne spun profesorii, ca și în cazul în care cineva te trezește la 3 noaptea și te întreabă ceva din subiectul pe care trebuie să îl cunoști, tu să știi răspusul.
Și acum că știi cum să ”lupți” cu scenariile din viața ta despre care am vorbit la început, treci la treabă!
.
.
.
Nu ai făcut-o încă, așa e?
Și chestiunea e că și dacă acest articol ar ajunge la 1000 de oameni, sau la 100.000 de oameni, nici ei nu o vor face. Sau, poate, câțiva vor încerca.
Și asta normal! Pentru că așa suntem creați, să evităm schimbarea. Schimbarea aduce necunoscut, schimbarea aduce sacrificii, schimbarea aduce neplăcere. Și tot normal este faptul că a apărut un răspuns pentru această ”lene” exponențială la nivel de societate: coachingul.
Dacă ești în poveste încă, imaginează-ți că în tot scenariul ce s-a petrecut în mintea ta, apare o persoană, cineva în care ai încredere, care îți devine prieten dar un prieten care nu judecă, nu dă sfaturi și nu e invidios pe succesul tău, un partener de reflecție. Coach-ul este persoana care te susține în drumul introspecției și autocunoașterii și apoi vine la 3 noaptea și te trezește ca să te pregătești pentru ce urmează: viața reală cu nesiguranță resimțită la fiecare pas, neîmplinire, nefericire, blocaje și obstacole. Cum? Ajutându-te să ajungi mai ușor la tine, sprijinindu-te în efortul de a descoperi ce ai tu cel mai bun de oferit, care e valoarea pe care poți aduce în jur și cum poți să savurezi fiecare moment din viață.